Altfelul acum

S-au trecut zile, s-au trecut ani, s-au trecut timpuri... Într-un fel, parcă tocmai dintr-o intenţie a rostului, de a aduce aminte că ce-i dat e dat şi ce-i scris e scris, ieri a trecut într-un mâine care, întorcându-se într-un azi al adevărului, te-ai putut convinge de acel ieri pe care mereu, zdrobindu-i înţelesul, precum şarpelui ce ţi-a ieşit, prin câmpurile cu nisipuri mişcătoare, în cale, pentru a-ţi spune că vântul este măsură a timpului când duce de colo-colo ceea ce nu mişcă de n-are cum se mişca, neavându-şi motiv de a se împământeni, degăsindu-şi cale de a sta locului..

Azi este azi, există, şi îl vezi cum se schimbă, clipă de clipă, aşa cum acel azi care n-a stat, n-a vrut să cadă la învoială cu aşteptarea pe care o încălzeai la sân, sperând că este pasăre măiastră, el, bine ştiind-o ca doar mare răpitoare de timp, se tot schimba şi preschimba, şi se depărta de tine, lăsându-te pradă întunericului morţii, în moarte fiind toate cele ce nu se putea duce şi aduce în lumina soarelui ce-şi pierduse puterea ieri ca să poată fi azi mai luminos şi mai înălţător. Azi este azi, e altfel decât ieri, nu-i aşa cum voiai să fie ieri sau într-un alt ieri, nici cum credeai că o să fie, într-un ieri al unui alt ieri, care şi el, la rândul lui, n-a fost precum a fost voit, ci doar întâmplător.

Despre câte au fost adevărate, despre cele care au fost adevărate, azi ştii, aşa cum ştii şi despre câte nu au fost adevărate ori despre cele care nu au fost adevărate. Ar trebui, azi, să ştii şi despre toate cele care le-ai crezut adevărate, crezându-le, întru totdeauna, adevăr, realitate şi destin, încrezându-te, fără a sta prea mult pe gânduri, în ele. Dacă azi încă nu ştii, e timpul să le desluşeşti, să le treci prin toate sitele şi să le ştii. Fiindcă de cumva nu sunt nici azi adevărate, învechite fiind, doar dacă ţi le vrei ştreang poţi să crezi că, într-un cândva, fi-vor, de azi nu sunt deloc aşa cum ai crezut şi poate mai vrei să crezi. Şi trebuie să cerni totul azi, să separi grâul de neghină, şi trebuie să vezi de nu cumva, de boabele de grâu s-a lipit praful colbului stârnit de vânturi ori de răsuflarea ta înfierbântată.

Ţi-e vrutul azi spre a înţelege ceea ce ai vrut ieri şi n-a fost vrut să fie, ceea ce azi vrei şi dacă ai motive să poţi aştepta să fie mâine. Multe răspunsuri şi eu caut, şi mă poţi întreba, ca să nu mai laşi răgaz trecerii să fure clipa care poate să despice în două buturuga cea mare ce în drum ai pus-o, ca pe el să nu meargă decât ceea ce îţi doreai tu să meargă, şi să o crape pe cea mică, cea care ai tot aşteptat-o să se aşeze în drumul cel mare ca să fie piedică trecerii drumului înspre capătul pe care şi-l avea, capătul pe care astăzi, zărindu-l, nu te mai poţi îndoi că nu al tău era, că nu pe tine te aştrpta... Întreabă-mă, orice vrei să mă întrebi, fiindcă multul de ieri azi e puţin şi mâine va fi deja şi mai puţin, peste noapte poate să se împuţineze mai mult decât poate cineva să spună, sau se poate să fie mai puţin decât tu azi, deloc optimistă, mai ai putere să poţi să crezi... Întreabă-mă...

Ieri a fost ieri, şi l-ai văzut schimbându-se, repede, dintr-un tot într-un nimic, fără să-i pese că îi dăruiai gânduri şi trăiri, clipe de nesomn şi speranţe, prin care nu doar viaţa ta s-ar fi trăit în fericire, ci chiar lumea întreagă, de-ar fi fost să o poţi cuprinde, fericită ar fi fost. Era ceea ce trăiai tu, era ceea ce voiai tu, tu aveai motivele tale, el avea motivele sale însă. N-aveai cum să mergi pe cale lui, nefiind calea ta, nu putea să-ţi facă pe plac, ştiindu-se efemer şi nefiind pregătit a da apă la moară celor care îi cereau să fie nemuritor, tot la fel cum nu era pregătit să o taie la sănătoasa pentru cei care îi cereau să se treacă fără urme, ca şi cum nu ar fi, fiind drept pentru acei care trebuiau să-l trăiască într-un azi al lor, trecător înspre mâine.

Ţi-e vrerea azi de a şti tot ceea ce se întâmplă şi de a cunoaşte ceea ce va urma, ca să fii pregătită să-l trăieşti pe mâine. Multe răspunsuri se găsesc în renunţările la ceea ce a fost ieri, şi mai toate piedicile ce crezi şi tu că vor fi, se ţin scai, prin ţinerea aproape a ceea ce ai gândit sau făptuit ieri, de moarte, chiar prin trecutul în care s-au dus fără alte urmări decât cele din amintiri. Din vremurile în care eu mă căutam pe mine printre adevărurile şi neadevărurile de care mă înconjurasem, de când mă luptam cu mine pentru a mă recâştiga prezentului care mă aştepta să-l trăiesc, am păstrat, şi pot azi ţie să-ţi dau, multe răspunsuri de care ai nevoie pentru a-ţi voi prezentul în care viitorul vrea să pună pas hotărâtor, dar te laşi cutremurată de ideea nesiguranţei, în următoarea zi, cea pe care o vezi ca mâine. Orice vrei să mă întrebi, întreabă-mă, din sumedenia de învăţăminte pe care eu le-am tras, vei avea la îndemână uneltele pe care să le pui la treabă spre a-ţi desţeleni drumul. Ca să poţi să nu mai ai îndoieli, întreabă-mă...

Astăzi şi eu, şi tu, suntem prezentul, şi viitorul suntem în măsura în care suntem cei care am păşit prin trecut, cei care avem trecut, în urmele şi amintirile noastre, ca podium a ceea ce suntem şi eşafod a tot ceea ce am fost. Şi, cu adevărat suntem viitorul, şi eu, şi tu, dacă luăm faptele de azi ca fapte ale zilei de azi, unice şi altfel decât orice altceva s-ar fi putut să mai fie, asemenea, dar nicicum la fel, dacă luăm faptele zilei de azi ca pe un început şi nicidecum ca pe o continuare sau, cum se mai întâmplă oamenilor, uneori, ca pe un fapt comun, necesar şi firesc, fără a le accepta şi urmările ca fiind fireşti. Avem azi şansa de a ne reda vieţii şi, prin viaţă, eternităţii. În altfelul acum ştim că tu ai fost tu, eu am fost eu, ştim că tu eşti tu, eu sunt eu şi noi suntem noi, ştim că noi vom fi, fără să ne pierdem de ceea ce suntem. Timpul, de unul singur, fără să ne spună, făpă să ne ceară nouă părerea, pune ordine în dezordine şi usucă mlaştinile. Şi singur îşi ia dreptul de a se şti trecut şi a se şti viitor, de a-şi privi în urmă doar pentru a-şi potrivi mersul, chiar dacă oamenii vor să meargă împiedicaţi.

Acum suntem, vrem ori nu să recunoaştem, altfel, altfel decât am fost ai trecutului, altfel decât ne-am ştiut, altfel decât am fost ştiuţi, altfel decât ne-am vrut ştiuţi şi, mai ales, altfel decât ne-am vrut cunoscuţi. Am trecut eu praguri, tu încă mai stai în faţa unora, asemănătoare celor ce mi s-au lăsat cunoscute. Sunt altfel eu că ţi le pot descrie văzute şi dintr-o parte şi din alta, eşti altfel tu chiar prin faptul că le vrei trecute. Cum eu credeam că n-am curaj să trec de ele, cândva, aşa nu ai tu acest curaj... Suntem altfel, repet, şi dacă tot m-ai aflat, întreabă-ma... Întreabă-mă orice...